Aaaaa! Iar pun piciorul meu în gară
Că mi-am băgat piciorul iară în drumul care mă cară
Să vedem cum schimb traseul, poate chiar şi destinaţia
Chiar dacă sunt prea multe staţii, iar mă duc spre un mediu spaţial
Aaaaa! Indiferent de stare, prin coardele vocale
Te arunc cu vorbele în aer
Şi când fac muzică, începi să vezi cum levitez
Pune-ţi centura dacă mergi cu mine, că bag viteză!
Şi dacă mă vezi mic, e că sunt departe de acest loc
Gândeşte-te că, cel mai probabil, eu nu te văd deloc
Distanţa face diferenţa şi eu sunt departe
Doar cei de lângă mine ştiu cum sunt în realitate
Cu palme date, palme luate
Te rog nu te lua de mine, c-o să ne batem
Şi mă chemi în jocul tău, stai pe teren la poartă
Am să vin cu plugul să ţi-l ar, măcar să dea vreo roadă
N-o să mă înţelegi
Dacă prin tine nu treci
Toate versurile care le bag şi ideile care le trag
Spre multe ţeste ce se sparg
N-o să mă înţelegi
Dacă prin tine nu treci
Toate stările care le dau, ce mişcă oamenii când stau
Chiar dacă de rap ei habar n-au
Unii îmi zic că trebuie să fac altfel de piese
Ca să stau mai mult prin showbiz şi să las impresii
Ştii, mi-e cam în fund de ei, că-s teafăr
Dacă te gândeşti, de fapt cam tot la fund el şi se află
Alţii că nu-s destul de rap şi evident că rapu-i corect, cum ei îl percep
Și eu nu înţeleg că restu-i fake
O dau cum vrea pana mea, să sune-aşa cum e
Lasă, fii tu fericit ş-încă ceva ─ muie!
Da' eu continui să dau la microfon
Vezi, cam prin fiecare raion
Și tot aşa, încet-încet, pân-am s-adun un stadion
Că prind practica şi practic am trecut în faţa multor candidaţi
Că mulţi pe-aici scuipă la mic, dar sunt maxim practicanţi
Lasă deoparte orgoliul, tu ideile mele prinde-le
Uită-te frumos, cât să-ţi intre în deprindere
Că prind priviri care-mi transmit atât de mult
Dacă-n ai tăi văd doar ură, îţi pun punct, că eşti un om pierdut
N-o să mă înţelegi
Dacă prin tine nu treci
Toate versurile care le bag şi ideile care le trag
Spre multe ţeste ce se sparg
N-o să mă înţelegi
Dacă prin tine nu treci
Toate stările care le dau, ce mişcă oamenii când stau
Chiar dacă de rap ei habar n-au
Şi-acum mă simt de parcă
Îs cel mai coios din clacă.
Dar ştiu că o să-mi treacă
Dacă n-o să-mi placă
Important să-ţi ştii locul, dacă nu, fă valea!
Ca eu-l ştiu pe-a' meu, de aia de-atâta timp bat calea
Bat calea şi bat, afară şi-n pat
În timpane şi-n cap, pe foaie şi la mic
Dacă nu m-auzi, nu mă tâmpi
Am ales să-mi bat calea decât să bat câmpii
Bat calea şi bat, treaz şi bat
Calm, stresat, rupt, nerupt
Eu bat o cale, dar tu mătincă ai ales să baţi o vale
Dar vezi, nu-i da tare, că poate o doare
Da' tu gândeşte de pe-amu', că poate tot pe valea ceea cândva ai să ridici dealu', nu?