Mă simt simplu
Mă simt o axiomă
De asta nu înțeleg
De ce mi se mai aplică atâtea calcule
Calcule ale căror rezultat
Îl cunosc ori eu
Ori ei
De asta am pornit în căutarea unei sărăcii
Sătul de o avere ce nu-mi aparține
Am tăiat pădurile care mi-au nimerit în cale
Și din lemnul lor
Mi-am construit o masă
O masă pe care nu mi-am dorit-o niciodată
Adun la masa mea rotundă
Pe cei care mai țin minte încă
Cea mai sonoră formă a alfabetului
Ei au gloanțe tu ai litere și curaj
Epuizează-ți rezervele
Epuizează-ți frica
Masa mea e circumscrisă unei tăceri veșnice
Iar tăcerea e o balegă
Pe care eu
O pun ca îngrășământ în grădina
Care acum e o dărâmătură
O grădină din care alții au vrut să facă
Biserica monștrilor
Și gunoiștea vocilor
Nu-mi place când masa mea
E pat pentru unii
Și scaun pentru alții